Poezie Joc de putere

Uscat de singurătate, el zâmbea,

Umbrindu-mă pe mine în mulţime;

Ştia o taină şi poate o spunea,

Lăsându-şi moştenirea doar la mine.



Un alt scenariu însă, fost-a scris;

Sosit peste o epocă de cuget,

Trăiri de foc irigat-au stins

Florile de zâmbet printr-un sunet.



El aştepta să urc uşor spre el...

Am învăţat în timp, prin trepte grele;

A ajutat să zbor esenţa de rebel,

Cu care am venit aici, de sus, din stele.



Şi la final...am înţeles misterul.

În agonii şi solitudini poţi zâmbi,

Numai când ai simţit un paradis în greul

Clipelor sortite-a ferici.