Poezie Paradox... tu şi eu

În jurul meu doar frumuseţe,

Doar clipe-n care mi-este bine

Sunt împlinită în tristeţe,

Căci nu te am tocmai pe tine.



E soare şi mă simt iubită

Pe stradă oameni îmi zâmbesc...

Surâd şi eu nefericită,

Când totul vreau şi nu primesc.



Plimbările-n amurg spre mare

Am timp acum să le măsor...

Şi totuşi... se merită oare,

Când marea-mi cântă al tău dor?...



Nimic nu-mi pare-n strălucire,

Deşi doar ea mă înconjoară...

Suspină tainic o iubire

A cărei undă mă-mpresoară.



Pe unde paşii mă purtară

Tânjisem mult într-un trecut...

N-aş fi crezut ca ea să doară,

O împlinire ce-am avut;



Am totul... numai tu nu eşti...

Ce mi-am dorit să am cu tine,

Am regăsit doar în poveşti,

Unde cărările sunt line.



Mă uit în jur şi mă-ntristează

Perfecţiunea ce-am creat-o...

Somnul cel mult mă ţine trează,

Căci n-am iubirea ce-am chemat-o.



Am totul şi nu am nimic

Şi n-am nimic când n-am pe tine,

Când am pe tine mă complic

Având pe noi, mă am pe mine...



Flori de mătase cerne timpul,

Din dragostea ce o ador,

La testul timpului eşti primul,

Dar vremurile-au timpul lor.