Poezie Urăsc!

Urăsc pe cei care urăsc ce nu-nţeleg,

Urăsc pe toţi acei care-şi aleg

Să vadă doar ce vor şi cum le este bine,

Care privesc pripit şi cred că văd în mine.



Urăsc pe cei care vorbesc doar să se-audă

Care nu gândesc şi mintea le e surdă...

Urăsc prejudecata furibundă

Şi întocmită fără-a iubirii undă.



Urăsc pe acei care se ceartă

Şi pentru toate dând vina tot pe soartă...

Urăsc pe toţi acei crezându-se eterni,

Pledând pioşia, când nu ştiu a fi demni.



Urăsc să mă complac în fel de situaţii,

Ce le urăsc în sine, având joase vibraţii...

Urăsc să mă arăt ce nu pot fi

Şi să înşel că ştiu ce nu aş şti.



Urăsc atunci când cineva opreşte

Iubirea ce în suflet înfloreşte...

Urăsc când omul se crede Dumnezeu

Şi fură destine, fermecând mereu.



Urăsc când se dă mare un om într-un nimic

Şi cum se-mpodobeşte că este mult prea mic...

Urăsc pe cei care se vând nestingheriţi,

Care stau mereu şi se dau grăbiţi.



Urăsc când spui pe nume şi nu ştii cine sunt

Când mi-ai pus etichetă doar dintr-un cuvânt...

Urăsc mult ignoranţa şi ce-i de suprafaţă,

Urăsc la fel de mult sufletul de gheaţă.



Urăsc obrăznicia a celor cu mulţi bani,

Crezând că-i al lor tot, fiind atât de-avari!...

Urăsc om fără milă şi pe cel păgân,

Neştiinţa dom’le, te lasă şi mai spân.



Urăsc pe-acei care nu ştiu să valoreze,

Tot ce ne-a fost lăsat de Tatăl să vibreze,

Urăsc mândria şi prostia când vrei să le ascunzi

Cu a lor negare în care te afunzi.



Urăsc tot ce-i urât şi urâţeşte,

Prin ura de urât se construieşte

Un suflet alb şi-o inimă celestă

Înmormântând ura cea funestă.