Poezie Iubire nepământeană

O clipă de tăcere mi se sfărâmă-n palmă,

Şi se aud cristale cum tremură în vânt...

O muzică de înger pe sunet de alamă,

Mi se strecoară-n cuget Lumina Lui de Sfânt.



Mi se înmoaie carnea şi oasele-mi vibrează,

Suflul meu îl simte, glasul se topeşte...

Inima tresaltă, iar trupul îmi dansează,

Învăluit de pacea care îl sfinţeşte.



Roteşte-n infinit pe lângă mine timpul

Vremuri fără număr şi fără nume-au fost,

A venit la mine aducând abisul,

Sădind în conştiinţa-mi iubire cu un rost.



Blesteme din pământ au ruginit destine,

Cu cât El te iubeşte, cu-atât cunoşti sfinţirea...

E lacrima durerii ascunsă în rubine

Şi drama existenţei ce cântă nemurirea.



Secunda se măreşte când vine iar sfârşitul,

Cosmic m-a născut iubirea Sa de lume...

N-am fost plecat vreodată, dar ştiu Infinitul,

Pe care l-am primit iubind al Său Nume.





Lui Isus, din toată inima...