Poezie Predestinat

Patimi reunite într-un nor de ceară

Topit-au sămânţa unei iubiri ingrate,

Am privit jos, la planurile sparte

Şi mai apoi, privesc în sus... ca să mă doară.



Voiam să merg prin viaţă aşa cum vrea oricine...

N-am reuşit decât să mă rănesc;

Al meu scop de viaţă nu s-a vrut pământesc,

Veleităţile-au fost date a fi divine.



Cu cât mă-mpotriveam a fi ce mi s-a dat,

Cu-atât mă istoveam în boală şi căinţă...

Pân’ ce-am pierdut lupta şi cu a mea voinţă,

Primind să fiu ce fost-am destinat.



Soartă sau destin, viaţă sau trăire,

Cu toţii le avem; le preţuim divers.

Vrem sau nu a crede despre al lor mers,

El nu ne aparţine şi nici a noastră fire!



Dragostea celestă vine din iubire...

Dată să te-nveţe să te cunoşti mai bine,

Voiajul tău de viaţă sunt treptele divine

Pe care le străbaţi întru nemurire.