Poezie Călător înspre veşnicie

Să simţi cum mori şi naşti din nou

E ca o filă de poveste!...

Primeşti o zi ca pe-un cadou,

Pe care-l ai... şi nu mai este;



Dureri în pianină surdă

Se contopesc prin sunet mut,

Din conversaţii dorul zburdă

Spre inimi ce l-au cunoscut.



Îţi vezi o pleoapă ce se zbate

Dintr-atât chin ce l-ai avut,

Dorind să-nvingi încă o moarte

Şi să trăieşti din ce-ai pierdut.



Te vezi rătăcitor prin note albe

A muzicii ce-o scrii necontenit,

La fel se scrie şi destinul clipei ce o soarbe

Te scrii pe tine şi poate n-ai simţit.



Renunţă să mai crezi că tot ce ai e-al tău!

Opreşte-ţi egosismul ce-arunci mult prea uşor,

Învaţă să iubeşti şi să spui NU la rău,

Accepta-ţi existenţa de simplu călător.



Să mori şi să te naşti din nou

Poate, e-o tragedie...

Numai murind trăieşti ca nou

Şi întru veşnicie.