Poezie Când vine seara (2)

Cand vine seara.





de:Bejenar Valentin



De ce cand vine seara,

Si cand norii,pe cer perinda,

Ma cuprinde intristarea,

Si moleseala...



De ce cand plou,

Sau chiar ninge,

Cand sufla crivatul

Si-n gheata.



Capul cade intre palme,

Si-n privire am doar ceata,

Si in suflet simnt fiorul,

Cum m-apasa.



M-apasa fiorul mortii,

Fiorul sortii,

Fiorul celui frant,

Si cazut pan-la pamant.



De ce mi-e inima impovorata,

Oare e plin de pacate ?

E plina ea de slabiciune,

Ce se afla azi in lume.



Nu inteleg,nu imi dau seama,

De ce-i asa de mare rana?!

Si leac eu pentru ea nu stiu

Dar oare,cum il pot gasi?



Si meditand,ce o sa fac,

Am scris o poezie,

Nu din pizma si mandrie

Ci ca toata lumea,azi sa stie.



Sufletul mi-era pierdut,

Eram robul unui duh,

Ce ma robea mereu ,

Cand eram sub lantul sau.



Ma tinea incatusat,

In caverne incuiat.

Desi,eu eram in casa

La birou langa fereastra.



Dar in ochii mei deschisi ,

Ce de lacrimi,au fost umbriti

Eu am inteles,ca-i rau,

M-am lasat de Dumnezeu.



Dar m-am trezit,m-am pocait

Si pe loc m-a fericit.

Duhul Sau m-a linistit

Si prin sange am fost albit.



Nu sange de tap sau vita,

Sau de biata turturica.

Ci cu sangele cel Sfant,

Al Noului Legamant.



Ce la Golgota a curs,

Cand in coasta a fost strapuns,

El,El Isus,robul Sfant,

Ce-a venit jos pe pamant.



Sa ne spele de pacate,

Sa ne scoate de la moarte.

Si sa ne dea ceva bun...

Viata vesnica .Amin