Poezie De ai putea tăcerii să-i dai glas

De ai putea tăcerii să-i dai glas

Ca să vorbească ea despre iubire,

Prin fapte nu prin vorbe ce-au rămas

un vas umplut numai cu amăgire!



Faptele pot vorbi despre iubire,

Despre iubirea sfântă şi curată;

Ea se coboară până la jertfire

Iubirea e de Dumnezeu lăsată,



Ea va ţâşni ca un izvor de apă

Din inima setoasă s-o găsească

În jurul ei fiinţele se-adapă

şi-ncep să se împărtăşească



Dintr-un izvor ce curge ne-ncetat

Căci va porni din stânca nemişcată

Iar stânca e Hristos Crucificat

În El viaţa noastră-a fost schimbată!



Aduţi aminte cum sus pe Golgota

Muri odată-un fiu de Dumnezeu

De dragul tău Hristos Şi-a dat viaţa

El a murit în locul meu şi-al tău,



Aceasta e dovada cea mai bună

Al dragostei vorbită prin tăcere,

Fără cuvinte El a-ntins o mână

Când mă aflam în cea mai grea durere!



O de-ai putea tăcerii să-i dai grai

Să-ţi spună ce îi trece ei prin minte

Ar zice: Fără dragoste nu-i rai

Aşa ţiar spune ea cu-al ei cuvinte!



Ţi-ar spune că iubirea-i cea mai sfântă

Ce a lăsat-o Domnul pe pământ,

Fără de ea eşti, fiinţă rătăcită

Şi n-ai să-l vezi pe Dumnezeul sfânt



Dacă iubirea-nviaţă te-nsoţeşte

Îi vei putea slujii lui Dumnezeu

Cu inima, nu numai prin cuvinte

Hristos cunoaşte chiar şi gândul tău.



Iubirea, în tăcere se supune,

Fără să scoată vorbe fără rost,

Numai cuvinte, de iubire pline

Ce te vor duce-n cer la adăpost!



Să ştii că orice om de pe pământ

Are nevoie-n viaţă de iubire

Iubirea va fi până la sfârşit

Chiar şi acolo sus în nemurire.