Poezie Privirea Ta (2)

Iti vad privirea, ce-i cu ea?

De unde-atata intristare?

Nu-i viat-aceast-atat de grea,

Atatea-n lume-s trecatoare.



Iti vad privirea, cat amar!

Lumina ta incet apune.

A dat in tine un lastar

Neprietenos de-amaraciune?



As vrea privirea ta mai sus

Si mai inalt sa atinteasca

La Salvatorul tau Isus

Si la splendoarea Lui cereasca



Priveste-acum in viitor

Sa vezi o tara de lumina

Si vei uita c-atatea dor

Si fata ta va fi senina



Priveste vara-atatea flori

Cat de frumos sunt imbracate

Si-atatea pasari sus spre nori,

In grija Domnului sunt toate



Tu cauta-Mparatia sa

sa poti sa cresti duhovniceste

Si crede, nu te-ngrijora

De tine Domnul se-ngrijeste



Oricate valuri sunt si vin

Cand cerul Sau domneste-n tine

Tu vei ramane-un prunc senin

stiind ca totu-i spre-al tau bine



Privirea ta cand ti-o ridici

spre tot ce e mai sus de soare

durerile iti par prea mici

pe langa slava viitoare



invata sa privesti mereu

spre cerul gata sa coboare

de unde-acelasi Dumnezeu

revarsa mila si iertare



iti vad privirea nu cadea

in deznadejdi ce te doboara

in noaptea vietii-a pacii stea

cu-ncurajari rasare iara'



priveste-n ochii Lui Isus

asa de plini de bunatate

si-n ochii tai privind in sus

se va citi seninatate!