Poezie Drumul încercării

A fost o zi când am crezut că viaţa

Va înceta în floarea tinereţii,

Durerea mea îmi spulberase fiinţa

Iar duhul a simţit fiorul morţii,



Lovit în trup şi fără de speranţă

Am alergat la oameni pământeşti,

Să-mi spună cineva că mai am viaţă

Fără să se ascundă pe sub măşti,



Dar în zadar, căci suferinţa grea

Mi-a spulberat gândul de vindecare

Orice speranţă-n mine se-nchidea

Căci nimeni nu-mi aduse alinare!



Bolnav în trup, zăceam în suferinţă

Dar duhul se părea că-i mai bolnav,

Până-ntr-o zi în calea mea o fiinţă,

A apărut cu glasul Lui firav!



Când l-am privit avea o haină albă

Era înalt, avea un glas duios!

Faţa, nu i-am văzut, dar vocea-i caldă

Parcă-mi şopti căci El este Hristos.



Atunci cu duhul meu zdrobit, îndată,

De haina lui cu frică m-am atins.

I-am zis că sunt o fiinţă părăsită!

Şi duhu-n mine se porni în plâns!



El m-a văzut zdrobit şi-n suferinţă

Cu voce-ai blândă un cuvânt mi-a spus,

Mai ţine-o zi de post şi ai credinţă

Căci vei primi la ruga ta răspuns!



N-am înţeles o clipă, taina vieţii,

Şi n-am ştiut de ce-s în suferinţă,

Dar mai târziu în zorii dimineţii

Am înţeles că-i drum spre biruinţă,



De nu trece-am prin focul încercării

Poate eram acum pierdut prin lume,

Dar Dumnezeul sfânt al îndurării

În suferinţă a venit la mine,



El s-a atins apoi de trupul meu

A pus în el puterea s-a cerească,

A scos din mine tot ce-a găsit rău

M-a curăţat de firea pământească!



Atunci am înţeles că suferinţa

E câte odată, leac alinător!

Ea m-a făcut să îmi privesc viaţa

Şi să Îl chem pe Domnu-n ajutor!



În disperare am strigat spre Domnul

Văzând că nu mai e nici o speranţă,

Dar a venit la mine Salvatorul

Şi-am început cu El o nouă viaţă.



M-am proşternut naintea Celui veşnic

Recunoscând c-am fost un păcătos,

Am înţeles că drumul meu vremelnic

Nu poate fi aici fără Hristos!



Trecu-ta douzeci de ani de-atunci

Şi azi îi mulţumesc lui Dumnezeu,

Căci El mă poartă pe câmpii şi lunci

Oriunde merg, mă duc cu Domnul meu



Cu El şi-acum la anii bătrâneţii

Viaţa pare că e mai uşoară

Îl simt mereu în zorii dimineţi

Cum prin Cuvânt la mine se coboară!



Şi mă înviorează pe-a mea cale

Mă umple de puterea Lui cerească

Nu mai sunt omul cel căzut în vale

Sunt fiul cea-nvăţat cum să iubească!



Iubitul meu de treci prin suferinţă

Şi ţi se pare că nu mai sfârşeşte,

Chiamă-L pe Domnul, ce dă biruinţă

Căci şi pe tine Domnul te iubeşte.