Poezie Și atunci...

Și atunci voi veghea undeva nevăzut

Poeziei să-i stărui scânteie

De un foc fără capăt și neabătut

Ars în lemnuri de Cale lactee.



Din priviri mă vei strânge ca o floare-nserând,

Mă vei duce la Tine-n privire.

Să măsori învelișul între cer și pământ

Ce-l numești când se lasă iubire



Ca o seară pe șes, ca un fulg în tării,

Ca o toamnă cu soare pe lanuri,

Înfrunzește mlădița în care Tu vii

Ca o oaste sub sfintele flamuri.



Și Te-aștept ingerind în poem ascunziș

De simțire curată și plină

Cum e râul în zumzetul răsfirat pe pietriș,

Amintindu-și un val ce-o să vină...