Poezie Alergând in lumea mareVizualizări: 84
Scrisa: miercuri, 31 octombrie 2012 la 09:10:08 BBCode: [url=/poezie/id/11575-alerg-nd-in-lumea-mare]Alergând in lumea mare[/url]
Alergând în lumea mare,
De cu zori, până târziu,
Am uitat de Domnul care,
Ne-a salvat, prin Fiul Său.
Ne-am lăsat robiţi de lume,
Şi tot timpul ne dorim,
Tot mai multe-averi şi ranguri,
Tot mai plini de bani să fim.
Diavolul ne dă de lucru,
Ne frământă ca pe lut,
Ziua întreagă ne robeşte,
La sfârşit, eşti un rebut.
Ai lucrat o zi întreagă,
Pentru el, şi-i bucuros,
Ai uitat de rugăciune,
Nu i-ai slujit Lui Hristos.
Ne gândim doar la avere,
Şi la lucruri trecătoare,
Cuvântul şi rugăciunea,
Duminică la-închinare.
Iartă-ne, o Tatăl nostru,
Şi aprinde iar în noi,
Duhul Tău cel sfânt, o Doamne,
Şi fă-l să rodeasca-n noi.
Dăne Tu înţelepciune,
În via Ta să lucrăm,
Să facem doar fapte bune,
Doar Ţie, să ne-închinam.
Nu-l lăsa, pe cel rău, Tată,
Să ne prindă-n cursa lui,
Fă-ne buni, şi plini de râvnă,
Ţie să-Ţi urmăm, nu lui.
Amin
Nu a fost notată încă!
Nu a primit aprecieri încă!
Nu a fost comentată încă!
meniu primDacă vreunuia dintre voi îi lipsește înțelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă și fără mustrare, și ea îi va fi dată. ( Iacov 1:5 )