Poezie Isus (12)

Văd cerul parcă aşezat pe nori

Ţinând ascunsă luna cristalină

Te uiţi la el, în piept te-ntrec fiori

Văzând o stea desprinsă de o mână



O mână nevăzută din neant

Un glas de Dumnezeu Atotputernic

O steauă în văzduh porni cu-asalt!

Vestind venirea Celui ce E veşnic



Stăpânul foloseşte Universul

Ca un cadran ce-i bine întocmit,

Când El vorbeşte toate îşi ţin cursul

Căci El tot Universul la pornit!



A fost apoi o zi de suferinţă

Când cerul şi-a întors privirea lui

Pe-o cruce sus, a cerului fiinţă

Muri să dea salvare omului!



Ce merit am că Tu ţi-ai trimis Fiul

Să moară pentru mine-un păcătos

La moartea Lui plângea tot Universul

Dar omul, a rămas rece, stâncos!



Şi totuşi ne-ai iubit,căci până astăzi

Iubirea Ta mai este pe pământ,

Şi azi o Doamne ne mai cercetezi

Şi azi simţim noi Duhul Tău Cel sfânt!



Noi suntem sfinţii Tăi de pe pământ

Pe care i-ai ales ca slujitori,

Ne-ai pregătit un loc ceresc şi sfânt

Unde vom fi pe veci nemuritori!



Văd cerul strălucind de bucurie

Norii au dispărut, ca fără urme,

Hristos din morţi a înviat. „Mărire”

S-a arătat la fraţii din vechime!



Parcă natura-n cânt de bucurie

A tresăltat în ziua glorioasă!

Aşa va fi când iarăşi o să vie

Să-şi ducă-acasă pe a Lui Mireasă.



14.04.2010