Poezie Pietrarii

E dimineață, zorii se aprind,

Curând și soarele apare,

O nouă zi, lumii vestind,

Chemând pe toți la deșteptare.



Încă puțin și totul fierbe,

Ca pe un mare șantier,

Intensă-i munca, e acerbă

Aici nu e, nici un șomer.



Mărețe pietre, albe, vii,

Așteaptă de a fi lucrate,

Cioplesc cu zecele de mii,

Formând din ele „nestemate”.



Ciocane, dălți, lucrează greu

Din zori și până-n seară,

Îți schimbă caracterul tău,

Tăind și aruncând afară.



Te vezi? Privește ești și tu,

Printre acele pietre tari.

Ești obosit, ai spune „nu”

Neobosiților pietrari.



Din nou, pietrarii vin pe drum

Să te cioplească adânc,

Nu știi, începe-vor acum,

Sau îți mai lasă timp.



Ascultă, unul a-nceput,

Lovește fără veste,

Te știu, te doare, te-a durut

Zadarnic, el din nou lovește.



Și altul s-a apropiat

Pietrar, de aceiaș meserie,

Te ispitește spre păcat,

Cu mare chef și veselie.



Mai vine unul, ce să vezi?!

E un frate de credință.

Primita-m împreună un botez,

Spălați am fost de aceiaș pocăință.



- Spune, pietrar îmi ești, sau frate?

- Păi... pietrar îți sunt acum.

- Schimbata-i tu credința poate?

- Nu, dar am eu... un alt drum.



Se furișează încet, tiptil,

Ce e, fantomă sau o doamnă?

Se mișcă sigur, dar subtil

E un pietrar, vicleana boală.



- Isuse... si asta-i peste mine,

Cum să mă lupt cu ea?

Am fost la doctor, dar nu-i bine,

Te rog, nu mă lăsa.



- Copilul meu, Eu stau mereu

Asupra ta de veghe,

Și când oftezi de-al vieții greu

Și crezi că nimeni nu te vede.



Și când de-ai tăi ești părăsit

Și nimeni nu te-așteaptă,

Te-am susținut și te-am iubit

Să urci mai sus, o treaptă.



Iar când dușmanul te-a lovit

Și totu-ți sta-mpotrivă

Atunci, tot Eu te-am izbăvit,

Te-am ridicat cu grijă.



- Isuse... dar boala când m-a pus la pat?

Aveam dureri și te-am strigat.

- Și-atunci în brațe te-am purtat

Și trupul ți l-am vindecat.



Te vreau un om cu caracter,

Matur și fără pată.

Răbdarea să o ai „de fier”

Și pofta înfrânată.



Te vreau să fii umil, smerit

Când răul te apasă.

Chiar dacă ești adânc cioplit,

Nu pierde a mea șansă.



Să știi, pietrarii sunt ai Mei,

Ei toți își fac lucrarea.

Și fiecare dintre ei,

Te cresc și-ți întăresc suflarea.



Și cât de mulți pietrari ar fi,

Ei toți sunt de la Mine,

Trimiși cu scopul de-a zidi,

O nouă viață-n tine.

Amin!



1 Petru 5.10 „Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat în Hristos Isus la slava Sa veșnică, după ce veți suferi puțină vreme, vă va desăvîrși, vă va întări, vă va da putere și vă va face neclintiti.”