Poezie La umbra Ta (1)

La umbra Ta vin codrii să-şi odihnească frunza

de verdele văratec ce-n ele s-a-ncrustat

şi cerul nopţii mândru-şi adăposteşte spuza

de stele obosite de-atâta licăr 'nalt.



La umbra Ta se naşte şi piere-ntre albastruri

nimicul niciodatei din care toate curg

cu grijă însăilate, ca haina pe sub nasturi.

Sub umbra Ta e ziuă şi-n umbra Ta-i amurg.



La umbra Ta, Părinte, cresc negri chiparoşii,

şi albă, neaua lumii se-aşterne peste ei

cum dimineaţa vine din zorii trişti şi roşii,

peste bărbaţii zilei, peste-ale ei femei.



La umbra Ta, cu grijă, un pas mai fac şi tremur.

Sfânt, fanionul păcii e-un alb însemn ce sus,

oh, cât mai sus ridicu-l, cu frică şi cutremur,

cum ridicatu-și crucea spre ceruri pe Isus.