Poezie Ce gust ai tu, ce hrană poţi săra?

Matei 5:13



Ce gust ai tu, ce hrană poţi săra

cu pulberea din cugetarea ta?

De care vânturi ţi se-nchină chipul

ce-l desenează-n plaje vagi, nisipul?



Cine mai poate, acestui pământ

să-ntoarcă sarea dusă de vânt?

Pe care drumeag, din paşi, îşi păstrară

urmele, albe cămări de vioară



ce-n cântec ştie să ţină gustul,

măsura iubirii, nu frica, nu lustrul

ce-ntunecă negrul făcându-l străluce?

Pe ce limbă sarea mai zice, atunce?



O dală pe drum, călcată-n picioare,

călătorie stearpă, care doare…

Sarea vărsată din gura Domnului

afară, sub urmele omului…



Şi mă întreb: câtă sare sunt eu

când hrana lumii-o gustă Dumnezeu?

În care colţ din bucătăria Sa

se află fiinţa mea?



Învrednicit să fiu sarea pământului,

m-am dat apei, m-am dat vântului?

Fă-mă, Doamne, limpede bocnă

la Tine în ocnă!