Poezie Văd...

Văd că oamenii cucernici,

Credincioși și drepți, și smernici

Lumea-i tot declară eretici...

Și mulțimi văd de nevrednici

Răi, ambigui și patetici

Care pun la toate piedici

Și lumea-i declară vrednici....



Văd mulțimi mari de răniți

Îndoielnici și-aburiți,

Răi, ciudați, neisprăviți...

Ce fac pe doctorii docenți

Cu-ai lumii bieți pacienți

Slabi, pasivi și indolenți

Ce pozează-n inocenți...



Dar lucrurile acestea, toate,

Sunt de veacuri neschimbate

Și lumi cu inimi necurate

De veacuri se pierd în moarte

Mândre, reci și îngâmfate,

Setoase de nedreptate

Refuzând a fi salvate...



Suspină greu acuma lumea,

Își varsă din adânc durerea

Cerșind din Ceruri îndurarea,

Dar răspunsu-i doar tăcerea!

Ceru'-a vorbit! Dar omenirea

A răstignit atunci vorbirea

Și-acum, refuză încă mântuirea...



Văd frați cu suflet înghețat

Și inimi ce s-au pietrificat...

Plugarii ară neîncetat

Într-un pământ pietros, uscat...

Recolte nu-s, parcă-a secat

Și aburul ce ne-a udat!

Doar gheață, piatră și păcat...



Văd ce vedeți și voi, iubită turmă

Că e timpul cel din urmă...

Și știu ce știți și voi cu toți,

Că-n Domnu'-s vii și restu'-s morți!

Doresc, și cred că toți dorim,

În ceruri să ne întâlnim...

Dar trebuie să ne pocăim!!



Zaragoza 20/08/2012

de Ioan Hapca (Ionică)