Poezie Fiul Risipitor (5)

Pilda fiului risipitor





Multe pilde spus-a Domnul

Când a fost pe-acest pământ.

Ele sânt de folosinţă

spre a deveni mai sfânt.



Şi aşa a spus odată

Despre-un fiu risipitor.

La ai Săi să dovedească:

Totul este trecător!



Era fiul cel mai mic

Şi isteţ el se credea.

Dă-mi o parte din avere,

Vreau să plec în treaba mea.



Vreau să plec, să nu mai văd

Ale voastre feţe slute.

Frumuseţea mă aşteaptă,

Fete vreau să mă sărute.



Tot ce îmi oferă lumea

Vreau eu ca să gust din plin.

În plăceri să mă desfăt

Şi să am doar cer senin.



Ce voi dragoste numiţi

Pentru mine e povară.

De nu-mi daţi ce e al meu

Ţăndările o să-mi sară.



Deci, bătrâne, hai, grăbeşte,

Adu-mi iute banii mei.

Nu mai sta la târguială!

Punga mea cu banii mei!



Şi în mâna-i răpăreaţă

Tot ce apucă luă.

Nici o ultimă privire

Înapoi nu aruncă.



Voia lui se împlinise,

Era liber să se ducă,

Neştiind c-al lui părinte

De durere se usucă.



Ce frumoasă-i libertatea

Petrecută-n depărtare,

Când în faţa lui se-ntinde

Toată lumea asta mare.



Chef, ospăţ şi voie bună,

Toată ziua desfătare,

Prieteni ca acesta fiu

Nimenea în lume n-are.



Iradiază bucurie

Faţa lui strălucitoare

Şi-amintirea de ai săi

Câte un picuţ îi moare.



Mâna lui e mână largă,

Darnic nimeni nu-i ca el.

Cine poate face-n lume

Bine altuia la fel?



Împrumută, dăruieşte,

Celui care n-are – dă.

Dă ospeţe multe fiul,

El în capul mesei stă.



Luaţi, mâncaţi, vă veseliţi,

Puneţi mâna pe băutură,

Veseliţi-vă, prieteni,

Totul e fără măsură.



Îl lăudau ai lui prieteni,

Pe seama lui se veseleau.

Şi cu a lui prietenie

Fiecare se lăuda.



Dar apoi, de la o vreme

Banii-ncep a se sfârşi

Şi ai prieteniei capăt

Pentru toţi atunci veni.



Cum? S-a terminat averea?

Nu mai este chiar nimic?

Tot ce tatăl îi dăduse

Se sfârşise pic cu pic.



Vai, acele haine scumpe,

Lanţul lui şi-a lui inele,

Giuvaere, nestemate,

Greu s-a despărţit de ele.

Sărăcia năpădise

Gata să-i distrugă viaţa.

Tânărului nostru prieten

Lacrimile-i scăldau faţa.



Şi în sărăcia-i lucie

Loc de slugă el găsi,

Ca să ocrotească porcii,

Unde foamea-l năpădi.



Tare rău e, când flămând,

Aştepta o roşcovea,

Porcii-aveau pe săturate,

Dar el, fiul, nu avea.



Oare nu există-n lume

Pentru mine alinare?

Nu vreau să am bogăţie,

Vreau să am doar o mâncare!



Slugile la tatăl meu

Aveau pâine din belşug.

Mă voi duce să-i fiu slugă,

De la porci eu am să fug!



De cum planul încolţi

În fiul cela umilit

A lăsat în grabă totul

Şi spre tatăl a pornit.



Iar acesta-n aşteptare

De departe l-a văzut.

Iute-i alergă 'nainte

Pe grumaz lui a căzut.



Fiul cade în genunchi:

Tată, am păcătuit,

Nu mai sânt, părinte, vrednic,

Fiul tău să fiu numit.



Ca argat, ca slugă doar,

Să slujesc în casa ta.

Şi de-acum 'nainte-un sclav

Credincios tu vei avea.



În genunchi, cu ochii-n lacrimi,

Vrednic nu se mai vedea.

Doar un loc, un loc de slugă,

Doar atâta îşi dorea.



Dar în marea lui iubire

Tatăl său l-a ridicat

Şi plângând lacrimi fierbinţi

Cu dragoste l-a sărutat.



Fiul meu, această clipă

Eu de mult am aşteptat.

Aşteptat-am chiar din clipa

Când de-acasă ai plecat.



Libertatea ce ţi-am dat-o

Înapoi mi te-a adus

Şi în locul tău de fiu

Tu de mine vei fi pus.



Tot aşa, Cerescul Tată

Şi pe noi ne-a aşteptat,

Şi apoi în loc de cinste

El pe noi ne-a aşezat.



Soră scumpă, frate drag,

Ce în lume mai priveşti

Astăzi Tatăl te întreabă:

Fiule, mă mai iubeşti?



Faci tu cinste Tatălui

zi de zi cu viaţa ta?

Şi se poate de la tine

Un exemplu-a se lua?



Eşti tu fiul credincios

În care Tatăl e văzut?

Sau eşti încă-n depărtare

În gunoi, la porci căzut?



Tu gândeşte-te acuma:

Unde-ţi eşte inima?

Poţi tu să călăuzeşti

Pe un orb în urma ta?



Pic aici şi-un pic acolo,

Pentru-n fiu nu-i potrivit.

Dacă-i dai Lui inima

Vei fi om desăvârşit.



Nu uita, e viaţa ta,

Dar primită e de sus.

Nu o risipi, amice,

Pune-o-n mâna lui Isus.



AMIN