Poezie Doamne... (2)

Doamne, de nu am sti cuvinte sa legam

Si nici cum sa inodam o sfoara limbii,

Stapanind pacatul sub indemn de chivot

In clarul trupurilor temple…

Atunci icoana tencuita-n barnele smolite,

Sub sceptrul judecatii sfinte ne-ar tintui

Ca o pecete pe nara iadului de pantece-mbuibate.



Doamne, cum sa razbim de nu aprindem focul izvoarelor vietii,

Ce prin Scripturi mai strasnic decat focul gheenei,

Ne este deslusita biruinta Mielului din iesle,

Pe care nici colíndele puhoaielor

Trimise de betia urii sa Il rastigneasca…

N-au reusit sa stinga veghea Golgotei.

Ca noi, in hulele a mii de guri,

Starnite impotriva noastra,

S-avem cantarea noua a slavei in lacrima din ochi.



Doamne, cu totii noi iti ducem dorul.

Prin Duhul Sfant sub grindina marilor ploi,

Nalucile din plinul noptii,

Cu haul umbrelor de gheata ,

Nu au putere sa ne-nfranga privegherea,

Ce Sfantul Duh cu negraitele-i suspine

Ne-ascunde cu Hristos in Tine,

In plinul zilelor eterne sa lucim,

Ca in amintirea zilelor de incercare

Sa ramana doar ecoul rasplatirii noastre.