Poezie Sa ne trezim! (1)

De ce in noi se zbat dorinti de departare

Si caldicei ne subjugam robiei vanturilor aspre?

Culpavul imn al biciului cu ochi duiosi

Pecetea sa ne-o smulga vrea furandu-ne privirea dinspre cer

Si-n nepasare sa ne inchinam ,

Purtand in noi icoanele idolatriei noastre.



Sa ne trezim de-ndata din prilejul poticnirii noastre,

Ce-n fasa legilor firii am belciugit minciuna netrairii

Primind de peste gard intinsa mana

Si-n staulul oitelor firave

Si-a lasat rapindu-ne credinta, blana.



Cand va veni pe nouri Domnul,

El a-ntrebat cu peste douazeci de veacuri

De va gasi credinta pe pamant?

In caruntetea anilor si-al tineretii spumos val,

Ne va-ntari picioarele pe stanca “EU sunt”…

Iubindu-ne pana la capat.



Si dupa ce am cunoscut izvorul apelor duioase

Si in adancul marii pacatul l-a inecat pentru o vreme,

Plangand pe umarul stalpilor din templu…

Dupa toate astea, flacari sa ne arda?



“Sa ne trezim frati si surori…

Sa nu ne prinda somnul!”