Poezie Isus, Toma şi... eu

Venind din moarte viu, biruitor,

În trup de slavă ca o haină nouă,

Păşeai spre-ai Tăi, Isuse, dor spre dor,

Trecând prin zid, prin uşa cu zăvor,

Să-i binecuvântezi cu... ”Pace vouă!”



Uimiţi, ei încă mai credeau că-i vis

Dar semnele din palmă, mărturie,

Au şters al îndoielilor înscris

Cu-al bucuriei foc de nedescris

Dar... Toma nu era la părtăşie.



Când s-a întors, încă se îndoia

Căci numai el, din toţi, nu Te văzuse;

Ar fi crezut şi parcă nu putea,

Voia să-şi pună palma-n palma Ta

Să simtă semnul cuielor, Isuse.



Tu nu Te-ai supărat, căci l-ai iubit

Şi pentru el ai mai venit o dată

Spunându-i blând, cu glas abia şoptit:

„Priveşte,Toma, unde-am fost lovit,

Semne de cuie şi de lance, iată!”



De data asta nu i-a mai fost greu

Căci ochii lui uimiţi puteau să vadă

Şi a rostit cu glas crescând mereu:

„O, Domnul meu şi Dumnezeul meu!”

Şi îi era aşa uşor să creadă.



Toma a vrut să vadă şi-a crezut

Dar, Doamne,Tu m-ai fericit pe mine

Privind spre viitor dinspre trecut,

Căci semnul cuielor nu l-am văzut

Şi totuşi Te iubesc şi cred în Tine.



Prin har Te văd în alte semne-acum

Şi nu în urma cuielor, ca Toma;

Te văd în al Creaţiei album,

În urmele ce mi le laşi pe drum,

Şi-n Duhul Sfânt Îţi simt din plin aroma.



Amin