Poezie Ca un cerb ce-atat doreste

Ca un cerb ce-atât doreşte





Ca un cerb ce-atât doreşte,

Din izvor ca să se-adape,

Al meu suflet iar tânjeşte

Dup-al Tău izvor de ape.



Ca o rază care-ncearcă

Ziua-n taină ca s-o ţină,

Eu mă ţin de Tine, Doamne,

Căci Tu eşti a mea lumină.



Ca o mamă care plânge,

De durere pentr-un fiu,

Al meu suflet tot tânjeşte,

După Duhul Tău cel viu.



Ca un râu ce tot se zbate

Până la vărsare-n mare,

Al meu suflet tot aleargă

Ca s-asculte-a Ta chemare.



De nu Te-aş avea pe Tine,

Doamne, pe acest pământ,

Eu aş fi numai ţărână

Şi doar praf purtat de vânt.



Glasul Tău ‘L-aud mereu,

Şi-n lumină şi în noapte

Căci duios, pe-aripi de vânt

Eu aud a Tale şoapte.



Te privesc, dar eşti departe,

Dincolo de bolta plină,

Totuşi, ştiu că-n mine eşti

Căci Tu eşti, Cel ce m-alină.