Poezie Promisiunea (1)

Cu cât elan parcă aştepţi

În cântărirea din răscruce;

Ai vrea s-auzi un cuvânt bun

Ce rezolvare, îţi aduce.



Şi de-ţi promite vreun cuvânt

Te uiţi la cine-l are-n gură:

Om de cuvânt sau vorbe-n vânt,

Şi-ncepi să tragi învăţătură.



Aşa se-ntâmplă printre noi

Şi bine facem de luăm seama;

Acum, în vremea de apoi

Să luăm la vorbă, mai mult seama.



Promisiunea din Cuvânt -

Ea are un temei aparte

Căci ne-a trasat-o Cel Prea-'Nalt

Şi harul Său şi azi se-mparte.



Ne-a spus Isus căci va veni

(Aşa lăsat-a scris în Carte !)

Şi mult, nu va mai zăbovi

Răpirea stă, să se arate.



Ne-a spus căci grijă ne-o purta

(Şi El ne poartă, Slavă-I fie !)

Şi când pe nori va apărea,

Şi pe cei morţi o să-i învie.



"Să nu te temi", scrie-n Cuvânt

În orice zi - un semn aparte -

Dar frica, ia un nou avânt

În inimile-mpovărate.



Deci nu uita, că-al Lui Cuvânt

E cel ce pururea rămâne;

Nu strânge goană după vânt,

Crezând că Domnul nu mai vine.



Nu-ţi amăgi viaţa ta

Trăind în patimi vinovate

Şi de-ai promis că-L vei urma,

Nu te întoarce la păcate.



El ne-a făcut promisiunea

Căci ne va duce-n ceruri, sus

Dar tu, întreabă-te creştine:

Rămas-ai în Cuvântul spus?



Cuvântul tău fie mereu

Ca o făclie-n miez de noapte

Să nu zici binelui că-i rău,

Să nu faci nicio nedreptate.



Ajută-l pe cel nevoiaş

Şi Domnul are pentru tine

Comori mai mari dacă te laşi

Şi-n voia Lui tu vei rămâne.



Să nu promiţi un lucru rău

Să nu faci la păcate punte

Întâi Cuvântu-i ghidul tău,

Apoi, gura zice Cuvinte.



Şi-n harul Său, al nostru Domn,

Îşi va ţinea promisiunea;

Ne-o dă mereu din harul Său

Şi darul mare, MÂNTUIREA !

AMIN