Poezie lebede negre

Pe cerul înnorat,

câteva lebede negre zboară.

Un gând ciudat

mi-a spus că seamănă

cu nişte ghilimele,

şi un citat

din Dumnezeu

este distanţa dintre ele.



Lumea întreagă-i un citat,

un scurt citat

dintr-un roman pe care unii, bieţii,

nu l-ar vrea publicat.

Lumea întreagă-i un citat

din „Cartea Vieţii”.



Citez un paragraf

ce îmi răsună cu ecou

în minte:

„Căci iată Eu fac ceruri noi

şi un pământ nou;

aşa că nimeni nu-şi va mai aduce-aminte

de lucrurile trecute.”

Tac cerurile după acest citat,

tac cerurile, mute...

şi în tăcere, stelele,

ca litere, stea după stea,

scriu încă un citat din Dumnezeu:

„Aceasta e porunca mea,

să vă iubiţi unii pe alţii

cum v-am iubit Eu.”



Pe cerul înstelat,

lebede negre zboară,

fâlfâind agitat

aripi de stele.

Un vânt curat,

şoptit mi-a spus

că seamănă întradevăr

cu nişte ghilimele...

dar şi cu părul lui Isus.