Poezie Și eu, ca orbul Bartimeu.

Vă scriu nu doar o poezie,

Doresc, să fac o mărturie,

Cum am fost cândva și eu,

Ca bietul, orbul Bartimeu.



Vederea-ncet mi se topea

Ca mucul unei lumânări,

Vedeam cu greu și mă durea,

Mă cufundam în disperări.



Apoi a trebuit să plec

Din școala unde studiam,

Ca mai apoi și eu să trec,

Prin locul plângerii, plângeam.



Eram într-un spital la pat,

Lovit de boală și răpus.

Eram într-un spital, uitat,

Dar nu și de Isus.



Aveam un chin,era prea greu,

Durerea m-apăsa,

Mai greu era păcatul meu

Și boala înainta.



Atunci, din răsputeri și eu,

În noaptea neagră am strigat,

Ca bietul orbul Bartimeu,

Către Isus și l-am rugat.:



„Isuse, iartă-mă, te rog!

Ascultă, rugăciunea mea,

Mă doare adânc și nu mai pot,

Revarsă-Ți mila Ta!



O Doamne, ești aici, eu știu,

Demult mă tot privești,

Mă pocăiesc, la tine vin,

Te rog să mă primești.



Isuse, te mai rog ceva,

Atinge-Te de mine,

Tu știi ce am, durerea mea,

Sunt ochii mei Stăpâne.”



Și Domnul mi-a răspuns îndat',

Cu dragostea Sa mare,

Întâi, păcatul mi-a iertat,

Mi-a dăruit salvare.



De ochii mei El s-a atins,

Cu Mâna Sa, cu îndurare

Și boala-n trupu-mi a învins,

Oprind a mea strigare.



De-atunci, la toți eu le vestesc,

Cum Domnul m-a iertat.

Cum Isus medicul ceresc,

De boală m-a salvat.



De-atunci, cu Tine mai chemat,

O Doamne-ntotdeauna,

De-atunci, sunt orbul vindecat,

Îți mulțumesc întruna.

Amin.



13.03.2010.