Poezie Har! (2)

Pe mine m-ai ales, o Doamne?

Pe mine care am ucis

Si-am confundat cu nepasare

atatea suflete-n abis?!



Pe mine, omul fara mila?

prilej de lacrimi si de chin,

Tu ma trimiti in lumea larga

sa daruiesc viata din plin?



Si ma trimiti pe mine, Doamne,

pe mine cel mai mincinos,

sa-nvat pe oameni adevarul

cel fara pata, luminos?



Pe mine, inima de piatra

si insetata de marire,

alesu-m-ai sa fiu o pilda

de bunatate si iubire?



Pe mine, omul crud si rece

si plin de viclesug si rau?

ce balacea in far'delege,

Tu m-ai scaldat in Hatul Tau!



Azi stau, si mare mi-e mirarea

si ma intreb neincetat:

Sunt eu... sunt eu acela care

spre cer un pumn a ridicat?



Sunt eu, sunt eu acela care

maniat de-o fire cruda, lasa,

pandeam din umbra o fiinta,

purtand o arma ucigasa?



O, cum sa-Ti multumesc Isus,

ca-n schimb Tu mu m-ai parasit,

Ci un graunte de-omenie

in mine adanc Tu ai sadit.



Si l-ai stropit cu sange rosu

cu lacrimi picurand amar,

pan's-a facut un arbor'falnic

micul graunte de mustar.



Tu, Fiul cerului, Mesia,

chiar Tu, al lumii imparat,

Te-ai umilit si cu iubire,

picioarele mile-ai spalat!



Increderea-Ti fara de margini,

rabdarea-Ti fara de sfarsit

si, mai ales, iubirea-Ti mare.

pornirea-mi rea au biruit



Azi ticalosul de-altadata

e-un copilas smerit, supus,

iar omul vechi e mort! In mine.

traiesti doar Tu,doar Tu Isus!