Poezie Dulce Mamă!

Dulce Mamă!



O, dulce mamă, fiinţă scumpă sufletului meu

Ce-ai fost înveşmântată, în nimbul frumuseţii;

Cu chipul blând şi gingaş, şi fin de marmoreu

Aşa mi-ai fost, şi mi-ai rămas, în mersul vieţii,

Aşa te-am adorat în dragostea lui Dumnezeu!



Gravat, pe pânza amintirilor, cu stropi de aur

În sufletu-mi copilăresc şi-adolescent al vieţii,

Tu astăzi de-ai mai fi, din ramuri verzi de laur

Ţi-aş împleti cunună, s-o porţi în anii tinereţii,

Şi te-aş privi şi preţui, ca cel mai sfânt tezaur!



Împodobită-n haru-I, de Cel Sfânt cu energia

De-a procrea, continuând în vasta Lui lucrare,

Chiar de-ai suportat dureri, avuta-I şi bucuria

În existenţa alte vieţi, prin dragostea ta mare,

Pentru fiinţa cea nouă, ţi-ai arătat mărinimia!



O, dulce mamă, cu chipu-asemenea-îngeresc

În glas de cântec, am supt la sânu-ţi hrănitor;

Carne din carnea ta, şi fluid sângele-ntregesc

În mine chipul tău, după voinţa celui Creator,

Motive am de mulţumire, de-aceea te iubesc!



Şi-astfel, mă plec cu reverenţă-n amintirea ta!

Peste şirul de ani, ce trecut-au mulţi la număr,

Eu te ador şi te respect, şi nici-odată n-oi uita

C-am fost în grija-ţi, ce apăsa pe al tău umăr,

Prin glasul tandru, când nani, nani, îmi cânta!



Tu m-ai vegheat, cu-acea dorinţă scrutătoare

Ce numai dragostea de mamă demonstrează,

Ca-n anii aceia fragezi, să urc spre dezvoltare;

Să pot pricepe-n viaţă, iubirea ce-nsemnează,

Prin voia lui Dumnezeu... veşnică şi creatoare!



Flavius Laurian Duverna

07 martie 2010