Poezie De ziua ta (8)

Când te-a adus pe lume

Femeie,-ntâia oară,

A aşezat Pământul

Şi Soarele pe cer,



Vestind parcă anume

Întâia primăvară,

Din clopoţei şi-n trilul

De aripi şi mister ;



Cu aur pe cosiţe

S-aduci zorii în casă

Şi bolţilor de stele

Doi ochi, ţi-a dat, de vis,



În sâni ţi-a pus bobiţe

Cu iz de tămâioasă

Şi câmp de viorele

Pe ii din paradis ;



Din razele de Lună,

Prin ram de tei în floare,

Ţi-a împletit cuvinte

În vers ca niciodat’



Şi din a Lui fântână,

Căldare cu căldare,

În jurul tău, fierbinte,

Iubire-a presărat,



Ca din sămânţa-ţi vie,

Căci asta I-a fost vrerea,

Cum naşte pâine norul

Din spic de el udat,



Ţi-a dat spre bucurie

La fel, să porţi durerea

Izvorului din pântec

De viaţă nesecat ;



Tu Evă, Mărioară,

Sau orişicare eşti,

O stea-n Calea Lactee

Sau floare pe răzor,



Ca-n prima primăvară

În veci să ne trăieşti,

Fecioară, tu femeie,

Tu mama tuturor !



Valeriu Cercel