Poezie Musafirii

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 60
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/1198-musafirii]Musafirii[/url]







Musafirii totdeauna sânt bineveniţi

Ei vin cu cuvântul cu poezii şi cu cântări

Ca să ne ajute-n har să fim zidiţi

Primind biruinţe când trecem prin încercări.



Ei aduc mesaje de la Dumnezeul Sfânt

Cuvinte ce ne ţin în furtuni pe picioare

Cuvintele de ajutor al Noului Legământ

Să le asculte cu luare aminte fiecare.



Musafirii se roagă şi pentru cei necăjiţi

Ca Dumnezeul lor să le de-a pâine mai multă

Să-i deslege de păcat pe cei înlănţuiţi

Şi să- îmbrace cu haina cea albă de nuntă.



Oaspeţii ce vin trimişi de Dumnezeu

Aprind lumina sfântă în adunare

Ei atenţionează când vine un timp greu

Şi cer biruinţa şi puterea cea mântuitoare.



Ne dau cuvintele ce ne aduc puterea

Ca să biruim a noastre lipsuri şi slăbiciuni

Ca să simţim pe deplin din nou adierea

Duhului Sfănt când ne plecăm în rugăciuni.



Îţi mulţumim Doamne de cei care-i trimeţi

Ca să ajute bisericile de cel rău agresate

Aşa ai trimis cu cuvântul mereu pe profeţi

S-aducă biruinţa-n vremuri grele întunecate.

SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie Musafirii | Salvatorul.ro
meniu prim
Dacă mergi pe calea pe care ți-a trasat-o Dumnezeu, nu ai cum să dai greș, însă dacă greșești pe cale, vei pierde totul!