Poezie Trezire (5)

De sar trezi din morţi străbunii

Să vadă cum merge credinţa

Sar speria crezând că hunii

Au năvălit cu necredinţa



De-ar vedea sfinţii din vechime

Deşertul cât este de mare!

S-ar speria de-această lume

Văzându-Ţi oameni-n lucrare!



Pământurile-s fără apă

Spini au dat să se-mulţească

Nu este nimeni să înceapă

Lucrarea cea dumnezeiască



Sunt mulţi ce nu spun adevărul

Ci doar vorbesc ca din prisos

Ei nu muncesc bine ogorul

Căci nu ascultă de Hristos!



Trăim o viaţă de creştini

După tradiţia modernă,

Uităm de vechii penegrini

Ce se rugau în geam cu pernă



Ei susţineau cărarea dreptă

Cu riscul de a suferi,

Dar azi credinţa-i alterată

Minciuna-ncepe ai orbi,



Mulţi au făcut din ea o cale

De-a câştiga doar existenţa

Ei nu cobor la cei din vale

Să le ridice neputinţa!



E dureros când sfinţii Tăi

Împiedică pe păcătos,

De-a găsii apele ce-s vii

Să se întoarcă la Hristos!



Mândria i-au trântit în groapă

În întuneric şi norori,

O, vino Doamne de îi scapă

Îmbracăi iar cu haine noi!



De sar trezi din morţi străbunii

Să vadă sfinţii de acum,

Ar suspina văzând cum unii

Se rătăcesc mergând pe drum,



Ar plânge ei şi-ar suspina

Văzând ce libertate-avem,

Văzând cum nu întindem mâna

Pe cel căzut să-l ajutăm,



Avem hambarele ce-s pline

Cu bogăţii ce-am adunat,

Iar alţii, adorm fără pâine

O vino cu al Tău cuvânt,



Trezeşte-ne din adormire

Şi umple-ne de duhul Tău,

Pune în noi o dăruire

Pentru acei ce o duc rău!



Pentru acei în neputinţă

Pentru acea ce-s flămânzi,

O pune în noi o dorinţă

Să-i ajutăm pe muribunzi,



Pune în noi cuvântul sfânt

Ca să lucrăm cum Tu ne vrei

Iar când sfârşi-vom pe pământ

Să fim în cer cu sfinţii Tăi.



2-23-2010