Poezie Izvorul mantuirii

IZVORUL MÂNTUIRII

(Exodul 15: 22-27)



Am sufletul uscat de pofte ce ard în flacăra pieirii

Şi buza mi-e crăpată-n vorbe rostite-n patima iubirii…

Sunt păcătosul de la Mara - uscată mi-e credinţa-n faptă

Stau şi sfidez Divinitatea cerând cu aroganţă: „APĂ!”



„Amărăciune” mi-e destinul şi-l storc, şi-l sap, şi-i fără vlagă;

Sunt un evreu prins în pustie şi-s însetat, cârtit pe ceartă…

Stau istovit şi-mi plâng de milă şi strig la Dumnezeu:

„Dă-mi APĂ!”

Şi Dumnezeu mă ia pe braţe, şi mă sărută şi mă ceartă,

Şi iar mă iartă că mi-e Tată,

Şi dintr-un pumn îmi dă, azi,… „APĂ”.



Apoi mă cheamă lângă Mara şi cu blândeţe părintească

Îmi dă porunci, şi legi, şi-ndemnuri şi dintr-un pumn un strop de „APĂ”.

EL îmi vorbeşte prin Scriptură, îmi netezeşte calea dreaptă

Mă apără de boli şi ură şi… prin Duh Sfânt îmi dă, azi, „APĂ”.



EL mă ridică şi coboară pe calea sfântă şi smerită,

EL şterge lacrima uitării şi-n Rugăciune mă alintă.

EL, pentru mine şi-a mea sete de mântuire-n veşnicie,

Pe Fiul Isus răstigneşte şi-n viaţă veşnică-L Învie.



EL este APA VIEŢII care, la Mara-n Şur, într-o pustie,

I-a dat lui Moise ascultare şi, printr-un lemn ca mărturie,

A scos din deznădejde-amarul şi setea-a transformat-o-n slavă:

EL este Domnul Mântuirii – e TATĂ, FIU şi DUH olaltă.



EL vine astăzi către tine şi prin Cuvânt te cercetează

Îţi mângâie buza crăpată şi cu iubire îţi dă „APĂ”.

EL este astăzi lângă tine şi lacrima-I picur de viaţă,

Şi mâna lui e mângâiere peste-a ta frunte-adânc brăzdată.

Strigă-L pe nume! Spune-i TATĂ!

Şi cere-I cu credinţă: „APĂ!”

Iar EL, în dar îţi dă o soartă,

O viaţă nouă, fără pată – E MÂNTUIREA căutată!

AMIN.