Poezie Ghedeon (3)

Părând că strânge între ramuri norii

Ca într-un cuib de tihnă şi taifas,

Purtând în frunze sunetul viorii

Pe-un trunchi cu rădăcinile-n istorii,

Creştea spre cer stejarul lui Ioas.



Maiestuos, el radia putere

Ca un monarh trufaş urcat pe tron,

Făcând ca omul din apropiere

Să pară doar un fulg, o adiere,

Neînsemnatul, tristul Ghedeon,



Căci neamul lui trăia o tragedie

Născută din neascultarea lor,

Când Madian venea ca o urgie

Lăsând în urma lui ţara pustie

Ca după un pârjol nimicitor.



Israeliţii, înghiţiţi de munte,

Îşi căutau scăparea-n văgăuni,

Dar al credinţei minunat grăunte

Crescu atunci, făcând spre ceruri punte

Pe care ei mergeau cu rugăciuni.



Şi ca răspuns, venind din înălţime

La Ghedeon, sub falnicul stejar,

Îi zise-un Înger cu solii divine:

„Viteazule, Domnul este cu tine,

Fii eliberatorul aşadar!”



Tabloul, brusc, şi-a deformat chenarul

Schimbând şi coloritul, ton cu ton,

Cum adierea-nviorează jarul;

Ce s-a-ntâmplat? S-a micşorat stejarul,

Sau a crescut deodată Ghedeon?



Având promisiunea însoţirii

Şi a puterii din izvor ceresc,

Se scutura de temerile firii

Şi-acuma i se-nfăţişa privirii

Un alt raport cu tot ce e lumesc.





Stau fiii Răsăritului în cale?

Vor luptă Amalec şi Madian?

Să-şi împletească forţele în vale

Căci Dumnezeu în planurile Sale

Face din Ghedeon un uragan.



Izbânda a venit răsunătoare

Chiar dacă printr-un om neînsemnat,

Însă când Domnul are o lucrare

Tot El pune în cel ales valoare,

Numai să fie gata de lucrat.

***

Te vezi plăpând, lipsit de apărare,

Când furibundă vijelia vine?

Aruncă-n urmă orice-ngrijorare

Şi-ascultă vocea încurajatoare:

„Viteazule, Domnul este cu tine!”



Amin

Vulcan, 22 febr. 2010