Poezie O noua sansa

O noua sansa



Ai fi putut sa-i dai binete,

Cand te opreai la colt de piete,

Sa spui si tu o vorba, doua,

Insotit de o privire noua.



Puteai sa vezi prin suferinta ei,

Cand te opreai din lucrul cu temei.

C-avea pe gene mult amar,

Stranse in lacrime de jar.

Sa nu iasa la iveala,

Atat de multa oboseala.



Cel asemenea ca tie

In caldura stravezie,

A iesit putin afara,

Si-alerga voios pe scara,



Fara sa priveasca-n urma,

La glasul care-ncet se curma,

De libertatea scapatata,

Din frica ce era odata.



Dar ea, o umbra desirata,

Numara-n tacere tot mai rar,

Atatea promisiuni deodata,

Facute-n taina la altar.



Si numai in adanca noapte,

Mai ridica al sau suspin,

Stiind c-a fost asa de-aproape,

De zambetul acel blajin.



Puteai atat, sa-i dai binete,

Sa-nvalui doar, cuprins de mila,

Privirea sa fara tristete,

Pe suferinta ei de-o fila.



Dar sa sti, pe drum in jos,

Venea un om, mai nestiut,

Cu numele Isus Cristos,

Si langa ea, apoi tacut,



SAMARITEANUL cel milos,

Se puse in genunchi, aproape,

I-a dat o mana bucuros,

Si-un ajutor apoi sa scape.



Puteai fi tu, pe jos in paie,

S-asculte-a inimii bataie,

Printre vesminte zdrentuite,

Cu doruri multe ne-nplinite.



Pentru Acolo, ni se cere,

Si tu si eu sa ne-aplecam.

De n-alinam orice durere,

Oare in ceruri cum noi stam?



Esenta Creatiunii Sale,

In locuri ne mai vizitate,

E dragostea cea jertfitoare,

Nu sa-ti aduni aici palate.



Ea, tonul da in marea clipa,

De-ai fost milos, de te-ai jertfit,

Isus va sti ce sa raspunda,

Acelui care s-a smerit.



Ai dat si tu numai binete?

De te gandeai sa daruiesti.

Pentru un suflet cu tristete,

Puteai si tu sa te opresti.



In tara unde este pusa,

O dragoste de tin'adusa,

Va fi scrisa-n Cartea Lui,

Pentru slava Domnului.



Dar de esti aici de fata,

E harul Sau nemarginit.

O noua sansa pentru viata,

Iti da azi Domnul prea iubit.



Amin