Poezie Nu am nimic al meu

Nu am nimic.

Nu am bucăţi de timp

în care să mă pot ascunde,

nu am nimic mai mult decât,

umile şi mirate,câteva secunde

distanţă între da sau nu...

Nu am nimic al meu.

În mine şi dincolo de "eu",

Doamne Isuse, eşti doar Tu.



Dar la-nceput n-a fost aşa.

La început am fost doar rău.

Urât şi-ntunecat, mă ascundeam în răutatea mea,

găsisem în sufletul meu un hău

în care să mă prăbuşesc...

Însă Tu m-ai văzut:

o mână răzvrătită de atomi

mocnind dureri pe o planetă

ce rătăcea într-un pixel pe cerul Tău.



Şi m-ai salvat...

Nemeritat,azi eu trăiesc minuni,

văd totul în lumina Ta...

Un om schimbat sunt,

nebunul scos dintre nebuni,

ieşit din timp, oprit în loc,

uimindu-se străluminat

de cât de nepătruns de înţelept eşti Tu.



Nu am nimic al meu,

nici măcar sufletul,

am doar, primite de la Tine, câteva secunde

numite viaţă,

secunde-n care să mă pot mira

de-nţelepciunea Ta măreaţă

şi de iubirea şi de mila Ta.



Nu am nimic...

N-am nici puterea de a-Ţi spune "da",

n-am nici dorinţa de a-Ţi spune "nu".

Nu am nimic al meu.

În mine-adânc şi dincolo de "eu",

Doamne Isuse, eşti doar Tu.