Poezie Valea umbrei mortii

Totul e negru si-ncetosat

Valea parca e tot mai adanca,

Iar ea,cu sufletul sfaramat

Inca mai spera sa stea candva pe stanca.



Nimeni nu stie-apasarea ei,

Nici macar cei din jur n-au observat

Doar ea,si Dumnezeul ei

Cunosc tot ce s-a intamplat.



El,desi tacut de multe ori

O copleseste cu dragostea Lui de Tata,

Iar ea plangand,simte in piept

Fiorul Bland de alta data.



Cu ochii umezi sta in asteptare

Nu stie cand se va ridica,

Dar promisiunile Lui sunt in picioare

Deci,nimic n-o va putea darama!



Ca un peste pe uscat se zbate

Ar vrea macar un strop din El sa bea,

Dar El,inca e departe

Iar ea,se sufoca in noaptea grea.



Un singur lucru ei i-a mai ramas

In valea aceasta de suspine.

Credinta,ce s-a mai marit c-un pas,

Acum cand incercarea grea ramane.



O,de atatea ori a mai strigat

Spre Cel ce viata ei i-a dat,

Si a primit raspuns exact.

Dar azi,ce oare s-ntamplat?



Nu e El acelasi Dumnezeu

Ce si pe Iov l-a ridicat din groapa?

``O Doamne``striga spre El,

``Ai mila si de min`odata!``



Dar Domnul este desfatarea ei

Si-n ceas tarziu, si ziua cand e bine,

De aceea El a sters pacatul greu,

S-acum din nou bucuria vine!