Poezie Să-ntorc la cer iubirea...

Să-ntorc la cer iubirea...



M-a mângâiat pe frunte dorul

Şi-n treacăt mi-a întins urciorul,

Cu rouă plin şi pulbere de stele,

C-au înflorit pometul de sub ele.



Şoptitu-mi-au petalele din flori,

Când dormita grădina de cu zori,

Că-n mine primăvara s-a mutat,

Trecând de vălul iernii argintat,



Văzduhul plin de triluri se îngână,

Un susur de izvor pe mare o suspină,

De mi-a rămas desculţă primăvara

În sufletul copil pentru a câta oară



Lăsând deschise mie ceruri toate

Din gând angelic visul peste poate,

Să-l trec pe-aripe tăinuite deseori,

Să-ntorc la cer mănunchi de flori...



Ca şi o floare mi-a înflori cuvântul,

Grădina-i cea ce-a înmulţi buchetul,

De Duhul sfânt înrourată din înalturi

Să-ntorc la cer iubirea-n pline ciuturi...



10.02.2010