Poezie Goana

Picioarele şi dorul, şi frica iar ne scurmă

Că noi păşim într-una spre piscuri argintate,

Împuşcături ne spariu şi ne gonesc din urmă

Şi câte căprioare oare au fost vânate?



Prin pietre ascuţite de-abia mai simţi cărarea

Pe care-au străbătut-o picioare rare...rare...

Pe paşii noştri latră hapsână vânătoarea,

În ochii noştri umezi se albăstreşte zarea.



Încă un pas şi zece... şi-o sută... goană... goană...

Nu ai când să răsufli ca să-ţi admiri persoana -

Din urmă ţipă proastă triumfătoarea goarnă,

Fiorii reci de spaimă ne biciuesc crunt blana.



Vin vânători cu fală, cu egoism şi turmă:

Ei amăgesc o lume cum că i-ar da lumină...

Şi frica şi cu dorul odihna iar ne curmă

Şi nu ştim înspre ceruri ce mai cumplit ne mână .