Poezie Povestea unui scaun gol

Un scaun gol de ar putea sa strige

Ne-ar spune o poveste dura pentru noi

Povestea unui om care se pierde

In lume-aceasta cruda , uneori .



Pierdut , fara speranta , fara pace

Un om se duce dintre noi

Noi nu stim ce-am putea a face

Ca omul sa se-ntoarca iar la noi



A fost odata plin de pasiune

Pentru Cuvant si pentru fratii sai

Dar totul s-a pierdut din ... neveghere

Sau poate noi am fost prea rai



Poate ca predica a fost prea dura

Poate ca muzica l-a enervat

Nu stim cu ce-are legatura

Dar stim ca omul nostru a plecat



El a plecat fara regrete

In lumea plina de pacat

Noi stim ca lumea il va frange

Dar el nu stie , e-ntristat



Si astfel in bisericuta noastra

Un scaun a ramas neocupat

Iar noi ne intrebam cine-i de vina ?

De ce-a plecat ? De ce-a plecat?



Sunt intrebari fara raspunsuri clare

Iar noi privim cu totii intristati

Domnul sa aiba astazi indurare

De toti ce inca sunt indepartati





Un scaun gol e o poveste trista

Ce poate n-are legatura si cu noi

Cantam , muncim si-avem o lista

Cu tot ce am facut doar noi , doar noi



Dar Duhul inca ne indeamna

Sa fim lumina , sa traim curat

Si poate cei pierduti o sa se -ntoarca

Si-o sa ne bucuram neincetat



Si poate scaunele-or sa se umple

Cu oameni sfinti si preacurati

Ce vor trai in asta lume

Ca niste oameni inviati .