Poezie Ce-i viata omului?

M-am intrebat ce-i viata omului

Oare nu-i ca frunza pomului?

Cand e soare si frumos

Nu se gandeste c-ar putea sa pice jos.



E vesela si e zglobie

Si-aude tril de ciocarlie,

Fluturi mii,albine sute

Zilnic vin sa o sarute.



Vantul cald usor adie

Si miroase-a iasomie,

ln vazduh pluteste-o papadie

Totul este armonie!



Dar stai!...Se vad norii la apus

Soarele viteazul s-a ascuns.

Vantul acum bate furios

Frunza noastra cade jos.



De parca nu ar fi de-ajuns

Ca zace pe pamantul rece,

Se-apropie si-o gloata de copii

Care chiar pe-acolo trece.



O calca in picioare fara mila

Ea se zbate,plange ca si o copila.

Cine poate sa m-ajute?

...Dar nu-i nimeni s-o asculte.



Asa ii si viata omului

Ca si frunza pomului,

Cand e soare si e bine

Doamne cam uitam de Tine,



Dar cand se-apropie furtuna

Te chemam Doamne intr-una.

Ai mila te rugam de noi

Sa fim cu Tine si cand e soare

Si cand sunt ploi.