Poezie Omul de lut

Omul de lut



Te-am fațuit din lut

Ca și olarul,

Dar n-aveai viață

Fiindcă nu suflai,

Și M-am gândit

Că îți lipsește harul

Căci nu mișcai deloc

Și nu gândeai!



Erai păpușă

Doar din lut făcută

Cum uneori

Se joacă-așa copiii

Făcusem planul

Să îți fac o nuntă

În locu-ntins

Pe verdele câmpiei.



Dar nu mișcai

Și nu aveai răsuflet

Stăteai întins

Așa cum te-am făcut

Atunci Mi-am zis

Că o să-ți dau un suflet

Ca să-l păstrezi

Când te-am făcut din lut!



Și ți l-am dat,

Când am suflat spre tine

Te-ai ridicat

Și m-ai privit semeț!

Ce mândru-ai fost

Că semănai cu Mine

Și-acum purtai

Un nume-așa măreț!



Ți-am zis: "Ești om!"

Și-ai fost o scurtă vreme

Până-am adus la tine

Un alt lut.

Atunci n-aveai

Motive a te teme.

Din coasta ta

Tovarăș ți-am făcut...



Te-am adormit

Și iar n-aveai mișcare

Dar te-am trezit

Surpriză ca să-ți fac!

Tu te-ai uitat

La mine cu mirare

Și ai văzut

Că te privesc și tac!



Atunci noi doi

Și cea de lângă tine

Am încheiat sub cer

Un legământ

Eu să te las

Să fii stăpân ca Mine

Tu să M-asculți

Atunci când îți cuvânt!



Ai fost un OM atunci

Cu suflet mare

Dar M-ai privit

În vreme cu dispreț...

Eu te-am iubit

Erai în sărbătoare

În fiecare zi

Erai semeț!



Erai stăpân

Cu cea de lângă tine

Aveai de toate

Raiul pe pământ!

Până-ntr-o zi

Când ai fugit de Mine

M-ai părăsit

Călcând pe legământ!



Eu M-am făcut

Că nu te văd de soare,

De palmieri,

De struguri, de smochini.

Dar te vedeam de sus

Cu-ngrijorare

Și mă gândeam

Că vii să mi te-nchini!



De-atunci te strig,

O chip de lut, răspunde!

De mai ești OM

Întoarce-te din nou!

N-auzi tu glasul Meu?

Nu te pătrunde?

N-auzi în suflet

Dulcele ecou?



Amin februarie.02.2010

George Petre -Chicago