Poezie Apa Vietii (2)

Ca o albină culegând nectarul

Din florile cu aroma plăcută,

Aşa şi eu doresc în mine harul

Ce în umblare să îmi dea izbândă



Să pot urca de-aici spre veşnicie

Să mă înalţ ca pasărea în zbor

Să clocotească-n mine-o bucurie

Că-L voi vedea pe-al meu Mântuitor!



El mă adapă din apa cea vie

Să pot răzbi seceta timpului!

Şi-apoi urcând pe drum spre veşnicie

Să pot ajunge-n slava cerului.



Ca un ogor ce-aşteaptă ploaia lină

Să moaie bulgări ce-s împietriţi

Aşa aştept eu apa Lui divină

Apa pe care-o dă la cei zmeriţi!



Apa care transformă orice bulgăr

Îl pregăteşte pentru semănat

Seminţei îi deschide al ei lagăr

Iar ea se-nalţă înspre cerul înalt!



Apa aduce viaţa în natură

Totul se-mprospătează-n urma ei

Lumina şi căldura-i dă structură

Ce –aromă-mparte florile de tei!



Ce frumuseţe-au florile-n grădină

Ele nu ţes, dar au îmbrăcăminte

Căci Dumnezeu le dă hrană, lumină

El Le îambrăcă cu aşa veşminte!



Iubitul meu azi îţi vorbeşte Domnul

Nu te-ngriji de ziua care vine

Încrede-te în Cel ce poate totul

El se–ngrijeşte pe pământ de tine,



De-ai ostenit ca frunza ruginie

Care o vară-ntreagă s-a trudit

Cere la Domnul apa Lui cea vie

Să-mprospăteze sufletul zdrobit!



Iar când vei încheea aici lucrarea

Să poţi de pe pământ să îţi iai zborul

Spre ţara unde-i veşnic fericirea

Să fii pe veci în cer cu Salvatorul.



1/8/2010