Poezie Datornicul şi darul

Iţi sunt dator o veşnicie,

Nici eu, nu-mi aparţin,

Dar Tu, .. îmi dai Împărăţia,

Schimbându-mi groaznicul destin.



Împărăţia Ta.. Isuse!

Mă chemi în ea de pe acum,

Trăiesc chiar bucurii nespuse

Şi-mi luminezi cerescul drum.



Celui dator, Tu-i dăruieşti

Şi-nalţi pe cel smerit.

Pe cel slăbit, Tu nu-l grăbeşti,

Pe cel pierdut, Tu l-ai iubit.



Ce dragoste măreaţă, pură,

Nobleţea ei, de ne-nţeles,

Cel ce-a creat orice făptură

Să-ţi dăruiască cei ceresc.



E dar.. şi-i totul pentru noi,

Iertarea, Împărăţia, cerul,

Căci Domnul nu are nevoi

Veniţi, cunoaşteţi Adevărul!



Îţi sunt dator, sunt gol de tot,

Nu am nici o para

Şi chiar de-aş face mult.. efort,

Nu m-aş putea răscumpăra.



Chiar de-aş zidi cetăţi faimoase,

Pentru bolnavi şi cei orfani,

Spitale, drumuri, parcuri, case,

Nu-i de ajuns, suntem sărmani.



Chiar de-aş hrăni pe-nfometaţi,

Ce strigă-ntruna: - "..pâine vreau!"

Nu-i de ajuns să fim iertaţi,

De-aceia Doamne, ce să-Ţi dau?



Sau poate datoria mea?:

"Da, dă-Mi povara ta.

Îţi şterg vina, te-am iertat.

Treci lângă Mine, eşti salvat!"

Amin.



04.01.2010