Poezie Binecuvântă-mi mama!

Oh! Cât de mare-i neputinţa!

Cât de cumplită e durerea!

Expusă ţi-e toată fiinţa

Când cu lacrimi-ţi faci cererea

Şi Domnului îţi arăţi vrerea.



Oh, iubite Tată Creator!

Stăpânul nostru al tuturor!

Iar şi iar, Te chem în ajutor

Cu toată oastea îngerilor:

Oh vino, ca să-mi fii Protector.



Doamne, vin aşa nişte-ncercări,

Mi-e sufletul plin de dureri

Apar de peste tot şi nicăieri

Şi plină-s azi de frământări,

În inimă-am doar remuşcări.



De ce-am plecat? De ce-am plecat?

De ce mintea, nu mi s-a luminat?

De ce eu nu Te-am întrebat

Cum făceam de fiecare dat'?

De ce m-am încăpăţânat?



Acum ce-aş mai putea să fac

Când totul, în jurul meu e mut?

Parcă şi cerul şi pământul tac,

În van, în sus şi-n jos mă uit;

Nu văd, nu înţeleg, şi nu aud.



Oh! Dumnezeul meu cel tare

Îţi dau şi-această frământare

Neliniştea aceasta mare;

Ai milă Doamne şi-ndurare,

În mâna Ta, pun ce mă doare.



Ajută pe cel neputincios

La picioare-Ţi mă pun aici jos

Şi-n Numele Domnului Cristos

Te rog, cu sufletul meu credincios,

Binecuvântă-mi mama, Tu cel milos.



Coboară Doamne-nviorarea,

Şi uşurează-i Tu povara

Arată-Ţi Doamne îndurarea

De dimineaţa până seara;

La Tine Doamne e salvarea!



A.N

15.08.2012 Firenze