Poezie Haina mea

Haina mea



Haina mea era pătată

Și eu n-am știut nimic.

Un prieten mă oprește

Și domol îmi glăsuiește

Ca să îl ascult un pic.



Eu în graba mea cea mare

I-am răspuns: "Nu pot să stau,

Mă grăbesc s-ajung la nuntă

Unde toți nuntașii cântă,

N-am nici timp și nici nu vreau!



Și când am ajuns la nuntă

Și pe ușă am intrat

În odaia bucuriei

Chiar în toiul veseliei

Pe stăpân l-am supărat...



A oprit toată-asistența

Și tăcere se făcu

Și chemând un rob din casă

Mă ridică de la masa

Și-amuții când mă văzu!



Hei, prietene, - îmi zice -

Cum de ai intrat aici?

Unde-i haina ta de nuntă

De ce n-ai? Acum cuvântă!

Vreau să te ascult ce zici.



Am înmărmurit de spaimă

Nu știam ce să răspund...

...Dar deodată somnul dulce

Se-ntrerupe și se duce

Căci dormeam în somn profund!



Și de-atunci când mă oprește

Și îmi spune că sunt rău,

Vreun prieten sau vreun frate

Stau și le ascult pe toate

Și mă rog lui Dumnezeu!



Amin Ian.29.2010 Chicago

George Petre