Poezie Rătăcitul Dochim

Motto:

În grădini înfloresc crinii albi;

În pustiu înfloresc cranii albe.



Cu toată biserica am hotărât să săpăm o fântână...

Deci am ales loc înalt, chiar pe un pisc la o stâncă;

Acolo, pe jos, se tăvălea a unui vechi templu-o ruină;

Am înnoit-o puţin, am ales ceva ce mai este în ea bun încă...



Iar Dochim a spus că la noi nu-i nici o iubire,

Deci a plecat de pe stâncă în rătăcire.



Iar noi pereţii fântânii am început a ridica gospodăreşte:

Arcade făcurăm, ferestre rotunde, firide şi alte podoabe,

Scene înăuntru făcurăm pentru păstori că, fireşte,

Nu or să stea ei alături de nişte mojici şi babe.



Iar rătăcitul Dochim lângă o colburoasă cale,

Săpă singur în pământ o fântână în vale.



Trepte de marmură am ridicat înspre fântâna noastră pe pantă:

Dacă Isus va veni să aibă pe unde să urce;

Automobilele toate sunt oprite la poartă,

Iar pe fronton am sculptat cu măiestrie o cruce.



Iar rătăcitul Dochim în vale tot sapă şi sapă, şi sapă,

Şi s-a auzit că, cică, a dat aseară de apă.



Noi am râs căci aducem apă scumpă dulce şi minerală

Care este lecuitoare şi costă parale nu şagă

Şi bem din ea să nu ne apuce cumva vre-o oboseală...

Şi Te aşteptăm nerăbdători pe Tine, Isuse, dragă!



Iar rătăcitul Dochim(să râzi, nu alta) are-o cumpănă ridicată

Şi trecători rătăciţi (ca şi dânsul) beau apă simplă şi fără plată.



Corul nostru-i superb – lui Isus numaidecât o să-I placă:

Pe vremea Lui aşa coruri erau numai în temple păgâne!

Ansamblul nostru prin turnee triumfătoare iar pleacă,

Dar, credem, că el va fi acasă, când Isus ne-a spune că vine.



Iar rătăcitul Dochim pomi roditori a sădit

Şi ieri copacii lui (sărmanii) au înflorit.



Ah, ce microfoane şi ce aparatură de peste hotare,

Ce cântăreţi, ce predicatori,ce artişti şi artiste

Avem noi pe scena noastră, minunata scenă de lemne rare

Ca gloatele din sală să râdă, să ţupăie şi să nu fie triste.



Iar rătăcitul Dochim strânge roada de pe pomii lui sărmani

Şi o împarte la tot felul de puşlamale şi golani....



Aseară au fost tunete şi fulgere în noapte,

Ce-ntunecimea tăiau până la pământ pe toată;

Azi auzim diferite ipoteze în şoapte,

Cum că Isus Biserica Sa a ridicat-o.



Că rătăcitul Dochim în haine albe cum e lumina

S-a ridicat în ceruri întâmpinând cu glas tare zorii...

Omul acesta-i rătăcit cu totul şi asta i-i vina:

Cum de-a îndrăznit să se ridice,

fără să-şi ceară voie de la noi,

slujitorii?!!!