Poezie 2010

Timpul zboară, timpul trece

imposibil de oprit

şi vedem 2010

cât de iute a sosit!



Anii trec, ne fac cu mâna,

Ne micim din zi în zi,

Ne şopteşte-ncet ţărâna

Un cuvânt din veşnicii.



Lumea-i dură, lumea-i rece,

Viaţa trece ca un vis,

Tot ce-n lume se petrece

E un strigăt din abis.



Însă noi avem un rege

Pentru care ne-am decis

şi purtăm în piept o lege

ce ne duce-n paradis.



Vremuri grele şi confuze,

Idoli mulţi ies la minut,

O puzderie de buze

Stau la rând pentr-un sărut.



Oamenii se zbat, aleargă,

Ca-ntr-o goană după vânt,

Asaltând calea cea largă,

Spre pierzare cu avânt.



Omenirea se închină

La urât şi la desfrâu

Şi de teamă de lumină

Vrea neghină-n loc de grâu.



Peste tot e frământare,

Boli, dezastre şi război,

Însă fi, crestine, tare!

Dumnezeu este cu noi!



Orice neam, de orice limbă,

Va ajunge frământat,

Însă Dumnezeu nu-şi schimbă

Dragostea ce ne-a salvat.



Chiar de vezi în jur durere,

Răutate şi necaz,

Dumnezeu este putere,

Dumnezeu e veşnic treaz.



Zboară timpul, nu ne iartă,

Trece viaţa galopant,

Nu e lumea-aceasta moartă

Mediul nostru ambiant.



Foarte dur, la fel ca fierul

E pământul uneori,

Ţinta noastră însă-i cerul

Şi-adunăm în el comori.



Anii trec şi rău înşeală

Pe acel nepasator

Ce-i curpins de amorţeală

Şi se vrea neroditor.



Peste tot cumplit se cade

Sufletele-au amorţit,

Însă cel ce-aduce roade

E de Dumnezeu păzit.



An cu pagini tăinuite,

An de criză s-a prezis,

Însă el subtil transmite

Un ecou din paradis.



Trece toamnă după toamnă,

Anii fug neosteniţi

Şi-nţelegem că ne-ndeamnă

Să fim gata, pregătiţi.



Cade lumea sub sentinţă,

Vin blesteme şi urgii,

Noi cu aripi de credinţă

Ne-ndreptam spre veşnicii.



Tot ce e deşertăciune

Merge către apogeu,

Doar iubirea nu apune,

Ea e tot, e Dumnezeu.



Nici nu ştii ce se petrece,

E asa de mult mister,

Fie-acest 2010

An al dorului de cer!