Poezie M 19 Urgia Lăcustelor

Domnul zise : Du-te iară

Dute pentru a opta oară

Spune-i: Dumnezeu vorbeşte

El e cel care smereşte

Cel care trimis-a muşte

El trimis-a şi lăcuste

De poporul nu-I lăsa

Din Egipt el a pleca

Atuncea va fi aşa

Pământ nu se va vedea

Ce de piatră a scăpat

De lăcuste va fi mâncat

Şi verdeaţa va pierii

Păşunat nu va mai fi

Slujitorii de la tron

Zis-au ei lui Faraon

Imparate n-ai vedere

Nu vezi Egiptul cum piere

Lasă acestia a pleca

In pustiu a se ruga

Moise iar fu chemat

De Faraon fu întrebat

-Care din poporul tău

Se roagă lui Dumnezeu?

-Vreau cu toţii noi a fi

Cu bătrâni şi cu copii

Cu toţi cei care sânt vii

Sa ne ducem în pustii

Cu oi şi cu animale

Să ţinem o sărbătoare

Faraon a zis aşa:

Doar bărbaţi puteţi pleca

Şi Moise a plecat

Mâiinle a ridicat

Şi un vânt el s-a pornit

Să vină din răsărit

Ce lăcuste aducea

Şi tot câmpul acoperea

Faraon când le-a zărit

Zise; Am păcztuit

Iartă-mi Moise păcatul

Şi eu nu voi face altul

Moise iar sa rugat

Vântul vestic a suflat

Lăcustele le-a bătut

Şi iar bine s-a făcut

Faraon iar se împietrii

Ei să plece nu voii