Poezie Ascultă-mi, Doamne, ruga! E una-ndurerată

Ascultă-mi, Doamne, ruga! E una-ndurerată,

Când sunt atât de rece şi gol ca niciodată,

Când nu mai port în suflet credinţă şi iubire

Şi tot ce sunt acum e plâns, nefericire.



Se pleacă-n rugăciune o inimă bolnavă,

Un om cu mii de greşuri, o vale, o epavă,

O trestie ce, frântă, sub vântul rău se pleacă,

Un jar ce slab mai arde, o albie ce seacă.



Te strig, abia se-aude, din inima mâhnită,

Lipsit de-orice nădejde, o floare ofilită,

Cu sulfetul în tremur, topit de aşteptare,

Să-ntinzi o mână caldă, un braţ etern şi tare.



Ascultă-mi, Doamne, ruga! Şi vino-acum la mine!

Să simt iar bucuria, s-o cânt cum se cuvine,

Să laud al Tău Nume, să ştie tot pământul

Că Tu eşti Mângâierea, Iubirea şi Cuvântul.