Poezie N-am pe cine...

n-am pe cine să m-ajute

când nădejdile-s pierdute,

n-am pe cine să-şi întindă

mâna-i tare să mă prindă



n-am pe cine să-mi arate

frumuseţile din toate,

n-am pe cine să mă-nveţe

ce înseamnă frumuseţe



cum e cântu-n nemurire,

cum e marea de iubire,

ce nu scade, nici apune,

nici un om nu-mi poate spune



n-am pe cine-n înserare

să-mi răspundă la-ntrebare

despre suflet, despre viaţă,

despre om, taina măreaţă,

despre tot ce va să fie,

despre cer şi veşnicie



n-am pe cine în durere

să-mi aducă mângâiere

şi când orele-s amare

să-mi trimit-o-mbrăţişare



şi din groapa deznădejdii,

de pe drumul cu primejdii,

sufletul să mi-l păzească

şi din liniştea cerească

să coboare fin în mine

schimbând tot ce-i rău in bine



n-am aici nici o fiinţă

să-mi cunoască vreo dorinţă,

n-am pe cineva să poată

să mi-o împlinească toată



nu-mi sunt oamenii aproape

când vin valuri să mă-ngroape,

dar eşti Tu, şi-i tare bine,

Dumnezeul meu, cu mine!