Poezie Biruinţa-I de la Domnul

Se ofileşte gândul în mine

Ca şi un peşte prins în mreajă

Prin aducerile-aminte

Parcă inima-mi oftează!



Amintindu-mi de trecutul

Plin cu lucruri neplăcute

Parcă-n cet se schimbă lutul

Apar riduri noi pe frunte!



Dar în inima-mi firavă

Se nasc gânduri de căinţă

Văzând fiinţa că e slabă

Cere-ndată biruinţă



Biruinţă de la Domnul

Care dă cu mână largă,

La acei ce vor ca cerul

Să le fie ţara dragă!



Ceru-mi fulguie cuvite

Ce pătrund adânc în mine

Inima parcă mi-o prinde

De-o iubire care vine!



De iubirea Celui sfânt

Care penetrează gândul

Omului de pe pământ,

El poate schimba verdictul!



În vibraţii renăscute

Dintr-un om cei muritor

Am ajuns să urc spre munte

Înspre al meu Salvator



Inima de-atunci mi-e trează

Căci doresc eternitatea

Şi fiinţa-mi meditează

Ca să aflu libertatea.



1/22/2010